Discută cu Galina

Galina Tomaș: ”Natura ne dă exemplu de a trăi, ne ocrotește și ne ajută!”

Pornind de la afirmaţia lui Nicolae Iorga: „Natura îți dă zilnic exemplul de a trăi”, înțelegem că anume ea este ansamblul de lucruri şi ființe din UNIVERS, care deseori face prea mari sacrificii să ne înveţe să trăim și să înțelegem cât de importantă este viața, începând de la origini.
În primul rând, natura nu are nimic artificial, acest fapt dovedindu-ne nouă oamenilor că, se poate trăi firesc, fără teamă şi fără falsuri. Strămoșii noștri, existau în interdependenţă cu natura şi ştiau să-i asculte semnele și să se bucure de toată plenitudinea iubirii şi a duioşiei. Pentru că natura e casa noastră și în natură suntem acasă.
Am uitat să celebrăm soarele, apa, copacii – care la nesfârșit vorbesc cu cerul. Din păcate, astăzi ajunși la cultura digitalizată și forfota nesfârșită a orașului, uităm să admirăm frumusețea naturii și să savurăm din mirosul copleșitor al acesteia.

”Natura ne dă exemplu de a trăi, ne ocrotește și ne ajută!”